luni, 6 februarie 2017

6 Februarie 2017 - Martea Neagra, Duminica Alba si speranta mea ca generatia ta va iesi in piete numai la concerte

Draga mea,

Mi-aş dori ca peste ani, când citeşti aceste rânduri, evenimentele care au derulat ultima săptămână să le fi învăţat deja din cărţile de istorie.
De 6 zile plec dimineaţa spre serviciu cu gândurile îndreptate numai spre viitorul tău. Privesc în gol prin parbrizul maşinii, conduc ca un robot şi îmi umplu mintea de gânduri atât de disonante şi de neaşteptate şi de bulversante... De 6 zile tatăl tău, şi atunci când se poate, şi eu alături de el, în fiecare seară, suntem în Piaţa Victoriei. Pentru că gândim, simţim şi ne dorim pentru tine mai mult, mai bine, mai frumos decât ce avem noi.

Nu mi-a plăcut niciodată politica, o detest, deşi îi înţeleg rostul. Zilele acestea, însă, în sufletul meu, în mintea mea, în felul meu de-a fi, ceva s-a transformat iremediabil. Am înţeles, puiul meu de om, că NU pot să te cresc ... NU admit să te dezvolţi ca viitor adult frumos într-o ţară care nu este frumoasă. NU accept să pun în tine tot ceea ce este mai frumos, mai măreţ, mai minunat, să te modelez cu linii, unghiuri şi şlefuiri delicate, dacă propria ta ţară nu va ştii să te aprecieze şi nu va reuşi să îţi ofere un viitor pe care îl meriţi. Zilele acestea declicul s-a produs brusc, apăsat şi cu un recul dureros: nu pot să mai stau cu mâinile în sân şi să privesc din confortul unui fotoliu cum "oameni răi", aşa cum le spui tu, îţi fură viitorul şi, poate, chiar şansa mea de a  fi lângă tine în toate momentele importante din viaţa ta. Nu mai vreau ca, de fiecare dată când merg să vizitez o altă ţară să îmi doresc să mă mut acolo pentru a te creşte pe tine şi să exclam mereu: Oare la noi când va fi aşa? Oare Anya va avea parte de o astfel de ţară?

De aproape 10 ani de zile, prin prisma serviciului meu, sunt, în fiecare zi şi mai decisă să informez părinţii despre cum să îşi crească frumos şi sănătos copii. În fiecare zi, de 10 ani, sper şi îmi doresc ca generaţiile viitoare să fie şi mai minunate, cu mai mult bun simţ, cu mai multă bunătate şi empatie, cu mai multă dragoste de viaţă şi de semeni. Îmi doresc ca generaţia ta să ştie să pună pe primul loc libertatea, moralitatea, dragostea, bunul simţ, respectul şi NU banii, NU popularitatea, NU lipsa de respect, de decenţă, de compasiune. Foarte mulţi îmi râd în nas, foarte mulţi nu cred că asta se va întâmpla vreodată, foarte mulţi au crezut şi cred că sunt o visătoare care va trăi dezamăgită toată viaţa. Însă, aceste ultime zile mi-au demonstrat că, totuşi, am de ce să sper şi că, uneori, visele pot deveni realitate.
 
 Revoluţia Albă, aşa cum probabil va rămâne în istorie, a fost, şi încă mai este în momentele în care îţi scriu aceste rânduri, dovada că am de ce să sper. Am ieşit în stradă, alături de alţi 300 de mii de oameni, ca mine şi ca tatăl tău, decişi să nu lăsăm ţara asta să te alunge de lângă noi. Am ieşit pentru că nu admitem furtul, minciuna, lipsa de bun simţ, nu mai acceptăm să fim impasibili la ceea ce politica face din viaţa noastră. În ultimele 6 zile am citit proceduri penale, ordonaţe de urgenţă, am învăţat legi, am desluşit expresii juridice alambicate, am citit articole, ştiri, am urmărit fiecare notă informativă, fiecare punct de vedere pentru a ieşi acolo, în stradă, ştiind pentru ce lupt cu cele mai eficiente arme din lume: informaţia şi oamenii. Am devenit alt om, un om care ştie să lupte, să fie indignat la un nivel activ, implicat, am devenit parte dintr-o Românie frumoasă şi conştientă ca propriul ei viitor depinde de vocea poporului şi de dezbrăcarea pentru totdeauna a mantiei întunecate a impasibilităţii.

Aseară, draga mea, am cântat la un loc cu 300 de mii de oameni, am tăcut alături de ei, am strigat, am sărit, am zâmbit, am glumit, am mulţumit, am rezonat paşnic, dar hotărât către acelaşi scop. Şi scopul nu a fost şi nu este acela de a răsturna un guvern, aşa cum poate se va citi în cărţile de istorie, scopul este unul simplu, curat, autentic, plin de speranţă, lipsit de violenţă, de ură sau de gânduri mârşave. Scopul este exact acesta: de a scăpa de mârşăvie, infamie, ticăloşie, răutate, de umilinţa pe care o îndurăm de fiecare dată când conducătorii noştri, indiferent de apartenenţa lor politică, încearcă să ne tragă pe sfoara minciunii şi a intereselor personale. Mi s-a umplut sufletul, puiul meu drag, vazând părinţi cu copilaşi cântând paşnic imnul ţării, adolescenţi cu saci de plastic strângând gunoiul, prieteni ţinându-se de gât şi sărind uniţi, tineri ajutând oameni mai în vârstă să meargă pe gheaţa, pancarte creative fără absolut nicio greşeală gramaticală în ele (da, ştiu, am o obsesie) şi am înţeles că aceşti 300 de mii de oameni, 500 de mii la nivel de ţară, pot aduce schimbarea pe care o visez. Pentru prima oară de când sunt conştientă de ţara mea, pentru prima oară de când vizitez şi alte ţări, pentru prima oară cred că se va spune despre România: oare când va fi aşa şi la noi, aşa cum este în România?


proteste 2017
Sunt tare curioasă ce gânduri şi simţiri vei avea peste ani, când îţi vei aminti de zilelea acestea. Eram de aceeaşi vârstă cu tine când a izbucnit Revoluţia de la 1989. Şi tot ce îmi amintesc de atunci era frica, peste tot ... o teamă încontrolabilă, o violenţă, care, poate, atunci, era justificată. Eu sper să îţi aminteşti cum ai fost cu mami şi tati în piaţă, la Protestul Copiilor, pentru ca oamenii răi din Pădurea Guvernului să nu mai facă reguli proaste şi să nu mai mintă. Să îţi aminteşti bucuria cu care ţineai pancarta ta frumos colorată, să cuibăreşti în amintiri momentul cand o reporteriţă ţi-a pus microfonul în faţă şi ai militat cu inocenţa ta neatinsă de răutăţile acestei lumi pentru o lume mai bună, să desenezi în minte detaliile baloanelor de săpun care se ridicau deasupra Pieţei Victoriei şi steagurile fluturând în jurul tău. Şi momentul acesta să facă parte din drumul tău către un om care să nu plece niciodată capul, să nu închidă niciodată ochii şi să nu întoarcă vreodată spatele oamenilor, faptelor şi evenimentelor care îţi ştirbesc demnitatea şi dreptul la o viaţă frumoasă.

Sper, totuşi, ca istoria să nu se repete chiar la fiecare generaţie. Iar pentru tine, eu, tatăl tău, prietenii nostri, toţi cei care au ieşit şi care vor mai ieşi în piaţa Victoriei zilele acestea, să construim o ţară unde pieţele să fie folosite numai pentru concerte!

Am fost şi suntem împreună pentru un viitor mai bun, aici, în ţara noastră!

Te iubesc!
Mami


#rezistam


luni, 19 ianuarie 2015

18 Ianuarie 2015 - Cand am sarbatorit Ziua Poneilor

.......................
 
"- Mami, vleau sa faci un tolt cu clema multa. Un tolt de capsuni.
- Facem, mami.
- Vleau sa te ajut. Sa fie cel mai flumos tolt din lume.
- Dar stii ca tort facem numai atunci cand sarbatorim ceva.
- Da, stiu, stiu. Ca nu sunt bebe sa nu stiu.
- Pai, si ce sarbatorim?
- Poneii mei. S-au nascut cand elam eu bebe. Acum au clescut mali, tlebuie sa le facem tolt loz de capsuni. Au doi ani si stiu sa mealga. 
- Le facem, iubire. Roz si cu capsuni, dar trebuie sa ma ajuti.
- Sigul ca te ajut, mami. O sa fie cel mai bun, nu-i asa, mami?
- Da, iubire, cel mai bun."


...........................
 
Mai are rost sa spun ca am facut tortul, ca m-ai ajutat din plin, mai ales la lins castroanele cu creme si ca ai mancat doua felii intregi, desi tu nu te omori cu dulciurile? Mai are rost sa spun ca am avut si invitati, pe prietenii tai Octavian si Ioana si ca ati cantat La Multi Ani, cine sa traiasa? Poneii sa traiasca?

 
Banuiesc ca are rost sa precizez aceste detalii, pentru ca sa ti le amintesti peste ani si ani, si sa te bucuri de ele. Am sa revin oricum cu obsesia ta pentru ponei in detaliu, cu multe poze, pentru ca trebuie sa consemnez totul, sa ramana amintirile clare si vii. Ori ca sa te fac de ras povestind prietenilor tai cand vei fi mare, ori sa te bucuri tu de aceste detalii siropoase ... ori amandoua.
 
La Multi Ani, poneii Anyei!
 


joi, 15 ianuarie 2015

Despre baba cu colaci si casatorie - Franturi de conversatie - 14.01.2015

....................

- Hai, Anya! Ca pana te speli tu pe dinti trece baba cu colaci.
- Ha, ha, mami, esti amuzanta. Baba cu colaci. Ha, ha! De ce tlece cu colaci? Nu ale balca?
- Nu ma refeream la colacul de inot, baba are colaci de mancat, se duce la biserica cu ei.
- Ah, lotunzi ca covligul si moi ca cozonacul.
- Precum cozonacul. Da.
- Se duce cu ei sa ii dea sa manance la popa?
- Asa spune traditia bisericii, sa duci colaci, sa dai de pomana in amintirea persoanelor care s-au dus in cer.
- Si toti o sa ducem colaci la biselica?
- Da, la un moment dat.
- Si cand ne ducem in cel lasam colaci acasa?
- Nu va fi nevoie, ca vor face cei care au ramas pe pamant colaci pentru noi.
- Si cum e in cel?
- E mai frumos ca pe pamant, si soare si cald.
- Si de ce nu ne ducem toti acolo?
- Of ... pentru ca asteptam sa treaca baba cu colaci.
- Si de ce nu tlece o data?
- Pentru ca doarme, e dimineata devreme.
- Sa o tlezim. Cum o cheama?
- Nu stiu, ca e anonima.
- Anonima? Ce nume dlagut.

....................


- Mami, tu de ce te-ai casatolit cu tati?
- Pentru ca il iubesc.
- Si eu il iubesc pe tati. Vleau si eu sa ma casatolesc cu el.
- Tu trebuie sa iti gasesti alt print, cand o sa fii mare.
- Nu vleau alt plint cand o sa fiu male. Eu il vleau pe tati. El e plintul meu!
- Bine, il impartim amandoua. Vrei?
- Biiine, biiine. Tu ai voie sa dolmi seala cu el, eu ma joc cu el. Tu nu te joci, ca esti plea male. Nu esti fetita ca mine. Taticii se joaca cu fetite, nu cu mamici. Nu-i asa, mami?
- Asa este.
- Si vleau sa ma imblac in lochie de plintesa, si tati sa fie cu palalie inalta si cu pantofi stlalucitoli.
- Si eu?
- Tu nu, ca ai avut lochie de plintesa. Tu conduci masina.