Mi-aş dori ca peste ani, când citeşti aceste rânduri, evenimentele care au derulat ultima săptămână să le fi învăţat deja din cărţile de istorie.
De 6 zile plec dimineaţa spre serviciu cu gândurile îndreptate numai spre viitorul tău. Privesc în gol prin parbrizul maşinii, conduc ca un robot şi îmi umplu mintea de gânduri atât de disonante şi de neaşteptate şi de bulversante... De 6 zile tatăl tău, şi atunci când se poate, şi eu alături de el, în fiecare seară, suntem în Piaţa Victoriei. Pentru că gândim, simţim şi ne dorim pentru tine mai mult, mai bine, mai frumos decât ce avem noi.
Nu mi-a plăcut niciodată politica, o detest, deşi îi înţeleg rostul. Zilele acestea, însă, în sufletul meu, în mintea mea, în felul meu de-a fi, ceva s-a transformat iremediabil. Am înţeles, puiul meu de om, că NU pot să te cresc ... NU admit să te dezvolţi ca viitor adult frumos într-o ţară care nu este frumoasă. NU accept să pun în tine tot ceea ce este mai frumos, mai măreţ, mai minunat, să te modelez cu linii, unghiuri şi şlefuiri delicate, dacă propria ta ţară nu va ştii să te aprecieze şi nu va reuşi să îţi ofere un viitor pe care îl meriţi. Zilele acestea declicul s-a produs brusc, apăsat şi cu un recul dureros: nu pot să mai stau cu mâinile în sân şi să privesc din confortul unui fotoliu cum "oameni răi", aşa cum le spui tu, îţi fură viitorul şi, poate, chiar şansa mea de a fi lângă tine în toate momentele importante din viaţa ta. Nu mai vreau ca, de fiecare dată când merg să vizitez o altă ţară să îmi doresc să mă mut acolo pentru a te creşte pe tine şi să exclam mereu: Oare la noi când va fi aşa? Oare Anya va avea parte de o astfel de ţară?
De aproape 10 ani de zile, prin prisma serviciului meu, sunt, în fiecare zi şi mai decisă să informez părinţii despre cum să îşi crească frumos şi sănătos copii. În fiecare zi, de 10 ani, sper şi îmi doresc ca generaţiile viitoare să fie şi mai minunate, cu mai mult bun simţ, cu mai multă bunătate şi empatie, cu mai multă dragoste de viaţă şi de semeni. Îmi doresc ca generaţia ta să ştie să pună pe primul loc libertatea, moralitatea, dragostea, bunul simţ, respectul şi NU banii, NU popularitatea, NU lipsa de respect, de decenţă, de compasiune. Foarte mulţi îmi râd în nas, foarte mulţi nu cred că asta se va întâmpla vreodată, foarte mulţi au crezut şi cred că sunt o visătoare care va trăi dezamăgită toată viaţa. Însă, aceste ultime zile mi-au demonstrat că, totuşi, am de ce să sper şi că, uneori, visele pot deveni realitate.
Revoluţia Albă, aşa cum probabil va rămâne în istorie, a fost, şi încă mai este în momentele în care îţi scriu aceste rânduri, dovada că am de ce să sper. Am ieşit în stradă, alături de alţi 300 de mii de oameni, ca mine şi ca tatăl tău, decişi să nu lăsăm ţara asta să te alunge de lângă noi. Am ieşit pentru că nu admitem furtul, minciuna, lipsa de bun simţ, nu mai acceptăm să fim impasibili la ceea ce politica face din viaţa noastră. În ultimele 6 zile am citit proceduri penale, ordonaţe de urgenţă, am învăţat legi, am desluşit expresii juridice alambicate, am citit articole, ştiri, am urmărit fiecare notă informativă, fiecare punct de vedere pentru a ieşi acolo, în stradă, ştiind pentru ce lupt cu cele mai eficiente arme din lume: informaţia şi oamenii. Am devenit alt om, un om care ştie să lupte, să fie indignat la un nivel activ, implicat, am devenit parte dintr-o Românie frumoasă şi conştientă ca propriul ei viitor depinde de vocea poporului şi de dezbrăcarea pentru totdeauna a mantiei întunecate a impasibilităţii. Aseară, draga mea, am cântat la un loc cu 300 de mii de oameni, am tăcut alături de ei, am strigat, am sărit, am zâmbit, am glumit, am mulţumit, am rezonat paşnic, dar hotărât către acelaşi scop. Şi scopul nu a fost şi nu este acela de a răsturna un guvern, aşa cum poate se va citi în cărţile de istorie, scopul este unul simplu, curat, autentic, plin de speranţă, lipsit de violenţă, de ură sau de gânduri mârşave. Scopul este exact acesta: de a scăpa de mârşăvie, infamie, ticăloşie, răutate, de umilinţa pe care o îndurăm de fiecare dată când conducătorii noştri, indiferent de apartenenţa lor politică, încearcă să ne tragă pe sfoara minciunii şi a intereselor personale. Mi s-a umplut sufletul, puiul meu drag, vazând părinţi cu copilaşi cântând paşnic imnul ţării, adolescenţi cu saci de plastic strângând gunoiul, prieteni ţinându-se de gât şi sărind uniţi, tineri ajutând oameni mai în vârstă să meargă pe gheaţa, pancarte creative fără absolut nicio greşeală gramaticală în ele (da, ştiu, am o obsesie) şi am înţeles că aceşti 300 de mii de oameni, 500 de mii la nivel de ţară, pot aduce schimbarea pe care o visez. Pentru prima oară de când sunt conştientă de ţara mea, pentru prima oară de când vizitez şi alte ţări, pentru prima oară cred că se va spune despre România: oare când va fi aşa şi la noi, aşa cum este în România?
Sunt tare curioasă ce gânduri şi simţiri vei avea peste ani, când îţi vei aminti de zilelea acestea. Eram de aceeaşi vârstă cu tine când a izbucnit Revoluţia de la 1989. Şi tot ce îmi amintesc de atunci era frica, peste tot ... o teamă încontrolabilă, o violenţă, care, poate, atunci, era justificată. Eu sper să îţi aminteşti cum ai fost cu mami şi tati în piaţă, la Protestul Copiilor, pentru ca oamenii răi din Pădurea Guvernului să nu mai facă reguli proaste şi să nu mai mintă. Să îţi aminteşti bucuria cu care ţineai pancarta ta frumos colorată, să cuibăreşti în amintiri momentul cand o reporteriţă ţi-a pus microfonul în faţă şi ai militat cu inocenţa ta neatinsă de răutăţile acestei lumi pentru o lume mai bună, să desenezi în minte detaliile baloanelor de săpun care se ridicau deasupra Pieţei Victoriei şi steagurile fluturând în jurul tău. Şi momentul acesta să facă parte din drumul tău către un om care să nu plece niciodată capul, să nu închidă niciodată ochii şi să nu întoarcă vreodată spatele oamenilor, faptelor şi evenimentelor care îţi ştirbesc demnitatea şi dreptul la o viaţă frumoasă.
Sper, totuşi, ca istoria să nu se repete chiar la fiecare generaţie. Iar pentru tine, eu, tatăl tău, prietenii nostri, toţi cei care au ieşit şi care vor mai ieşi în piaţa Victoriei zilele acestea, să construim o ţară unde pieţele să fie folosite numai pentru concerte!
Am fost şi suntem împreună pentru un viitor mai bun, aici, în ţara noastră!
Te iubesc!
Mami
#rezistam
